istoric

Scurt istoric

În Banat şi Câmpia de Vest a României, cercetările agricole au o bogată tradiţie. În această parte a ţării a existat o densă reţea de şcoli agricole (Lugoj, Ciacova, Sânnicolau Mare şi Voiteg), precum şi de cercetări în domeniul selecţiei şi creşterii animalelor, la Pădureni şi Izvin, toate aceste instituţii de stat contribuind la progresul agriculturii din această zonă. În anul 1946 a luat fiinţă Staţiunea Experimentală Agricolă Lovrin. Avându-se în vedere perspectiva dezvoltării cercetărilor agricole din Banat, alegerea locului pentru amplasarea staţiunii aparţine unui colectiv de cadre didactice al Facultăţii de Agronomie din Timişoara, din care au făcut parte Prof. Dr. doc. Şt. Irimie Staicu, membru corespondent al Academiei R.S.R şi Prof. Dr. doc. Şt. Gheorghe Valuţă, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Evoluţia cercetărilor agricole a cunoscut două etape distincte. Prima etapă (1946-1961) este perioada în care, în paralel, au funcţionat şi staţiunile Cenad, Pădureni şi Ceala-Arad. În aceşti ani de început, cercetările de la Lovrin au vizat obţinerea soiului de sfeclă de zahăr Lovrin 532, a pepenului verde Lovrin 532 şi a unui soi de salată de toamnă. Tot în această perioadă, experimentările efectuate au contribuit la zonarea soiurilor pentru principalele plante de cultură, producerea de sămânţă şi elaborarea tehnologiilor pentru culturile de câmp, plante medicinale şi aromatice, legume şi culturi furajere, precum şi pentru îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor naturale.

În cea de a doua etapă (după 1962), când s-au unificat cercetările agricole din România, la Lovrin s-au concentrat atât activitatea ştiinţifică, cât şi cadrele de cercetători de la fostele staţiuni din zonă (Cenad, Ceala-Arad şi Pădureni), organizându-se, astfel, un puternic centru de cercetare agricolă.

După această reorganizare şi până acum s-au înregistrat succese importante prin omologarea a 11 soiuri de grâu, 5 hibrizi simpli de porumb, 5 soiuri de sfeclă furajeră, 2 soiuri de rapiţă şi un soi de gulie furajeră (s-a colaborat şi la obţinerea soiului de sfeclă de zahăr R. Poli 7), care se află răspândiţi în cultură în toate zonele agricole din ţară. Prin cercetările desfăşurate, staţiunea a contribuit la generalizarea în producţie a noilor soiuri de hibrizi de grâu, orz, ovăz, porumb, floarea-soarelui, soia, fasole, mazăre, în, cânepă, sfeclă de zahăr şi la culturile furajere, asigurând, totodată, şi mari cantităţi de seminţe din categoriile biologice prebază şi bază, reproducători şi animale de prăsilă, precum şi tehnologiile pentru principalele plante cultivate în zonă.

Activitatea de cercetare s-a finalizat şi prin lucrări ştiinţifice (peste 900) publicate în ţară şi străinătate, elaborarea de publicaţii, broşuri şi pliante, cărţi, monografii, pentru promovarea ştiinţei agricole, precum şi prin organizarea de centre de cercetare şi loturi demonstrative cu soiuri, hibrizi şi verigi de tehnologie în zona de activitate.

În acest timp, 25 de cercetători au obţinut titlul de doctor în agronomie. A avut loc succesiunea unor colective puternice de specialişti cu experienţă, care au contribuit la rezolvarea competentă a problemelor agriculturii Banatului şi a ţării.